Cum o întrebare mi-a schimbat viața

”Bună! Sunt Mădălina Ghinescu și sunt trainer & coach John Maxwell” – asta e replica pe care o spun când mă prezint la evenimentele de după job.

Dar ceea ce nu apuc eu să spun în aceste întâlniri este ”Cine este, de fapt, Mădălina Ghinescu?!”.

Chiar așa! Cine sunt eu? Și cum am ajuns aici?

Ei bine, eu sunt Mady și a venit momentul să îmi spun povestea care m-a adus astăzi în fața ta prin acest mesaj.

Era o zi geroasă când o fată cu ochi albastri și fără pic de păr s-a născut într-un oraș din România. Nu a fost ușor să își primească prima suflare de aer pentru că cineva nu dorea ca micuța să se nască. Cine este acest ”cineva” și de ce nu dorea asta? Încă nu sunt pregătită să spun mai multe acum. Dar îmi voi face curaj într-un mesaj viitor. Așa că stai pe-aproape.

Acea micuță fetiță cu ochi albaștri a crescut mare și a devenit o tânără cu întreg viitorul în față. Cel puțin așa spera ea. Această tânără este bineînțeles, cu numele ei din buletin, Ghinescu Mădălina-Georgiana. Un nume lung, spune ea mereu, dar cu care speră să lase un semn în urma ei pe acest pământ. Apropiații îi spun pe scurt, Mady.

Anii au trecut și reușește să ia în sfârșit un interviu de angajare. Și uite cum Mady ajunde să lucreze la o companie de IT în București. Dar viața de angajat nu este exact cum spera ea.

Zilele au trecut, săptămânile au trecut, lunile au trecut. Și Mady reușea cu greu să facă față cerinței postului. Își aduce aminte cum a descoperit în primele luni viața de București într-o garsonieră, cum a leșinat de căldură în cele mai călduroase zile de vară, cum a avut nopți nedormite și weekend-uri pline de muncă pentru a finaliza un proiect cu experiența ei de începător.

Dar vine luna noiembrie 2014. Au trecut deja 2 ani de când Mady a ajuns în București. Era o seară de vineri când se afla în drum spre casa părinților. De data asta, acea vineri a fost o zi cu totul diferită de orice altă vineri din viața ei.

Era o vineri cu câteva zile înainte de ziua ei de naștere, când Mady împlinea 25 ani. Iar în mașina pe care o conducea, o avea alături pe prietena ei din copilărie, Diana. Aceasta îi pune cu nonșalanță o întrebare:

Mady, ce faci de ziua ta?

Aici Diana m-a prins în cel mai nasol moment din viața mea. Eu abia așteptam zilele mele de naștere ca să petrec. Doar că acum eram într-un punct în care nu eram deloc mulțumită de rutina vieții mele – serviciu – acasă – somn -serviciu – acasă – somn – plecat la ai mei – venit înapoi – serviciu – acasă – SOMN! Pfff, să mai zic? Nu făceam mai nimic din ce putea să îmi aducă o bucurie. D-apăi să mai pregătesc ceva de ziua mea!

Și i-am răspuns Dianei pe măsură cu dezamăgire:

Nu fac nimic de ziua mea de data asta.

La care ea mi-o contracarează:

Cum, Mădă, să nu faci nimic de ziua ta. Doar o dată în viață împlinești 25 ani. Trebuie să faci ceva special.

Și atunci m-a lovit replica Dianei. Avea dreptate! Doar o dată în viață un om face 25 ani – când totul are speranță, visare, ambiție și energie.

În tumultul vieții de angajat, stând cu chirie, mi-am lăsat deoparte visul – acela de a-mi crea viața ideală în care să nu duc grija zilei de mâine (așa cum mi s-a întâmplat într-o zi când nu mai aveam bani până la următorul salariu). Offff, nu prea te simți independent, când încă mai ai nevoie de banii părinților, corect?

Pentru mine, drumul acela către casă nu a mai fost la fel. Vorbele Dianei au declanșat în mine o alarmă de trezire din rutină – ”Mady, trebuie să faci ceva!”.

Și chiar am făcut. În seara aia, ba pardon!, în noaptea aia, nu am avut somn.

Spre finalul nopții am luat o decizie. A fost decizia vieții mele! Pentru că din acel moment mi s-a schimbat traiectoria la 180 grade. De câte ori mă uit în urma mea, îmi aduc aminte acest episod și sunt extrem de recunoscătoare pentru întrebarea Dianei.

Decizia pe care am luat-o în acea seară de noiembrie m-a ajutat:

să cunosc oameni noi,
să îmi fac prieteni buni,
să îmi văd viața de angajat sub o perspectivă productivă,
să mă descopăr,
să promovez la job,
să îmi recunosc limitările,
să îmi pun bazele unei afaceri
și, mai ales, să călătoresc (ador să călătoresc!)Ție îți place să călătorești?

Acea decizie a fost PUNCTUL MEU DE COTITURĂ și a fost primul dintr-o serie ce urmau să vină.

Despre care anume a fost decizia mea din acea noapte de noiembrie 2014, o să povestesc în următorul mesaj.

Până data viitoare, te invit să te gândești dacă ai avut și tu până acum vreun punct de cotitură care ți-a schimbat viața. Ține-l minte că mi-ar plăcea să povestim împreună despre asta.

Până data viitoare, să îți fie de folos!

Cu drag,

Mady